11 December 2006

Luxury Show Versus Concert Therion Goes Clasic

Saptamana trecuta am fost pus in fata unei dileme: pe ce sa dau banii pentru relaxarea de week-end. Am avut de ales intre a plati 2 bilete la Luxury show sau a plati 2 bilete la concertul Therion Goes Clasic.

Pro Luxury show era profesia mea (specialist in targuri), relatia cu organizatorii etc.
Pro Therion era pasiunea pe care o am de 7 ani pentru acest gen de muzica.

Preturile: Luxury 100 RON 2 bilete. Therion 245 RON 2 bilete.

Pana la urma am ales Therion pentru ca este un spectacol superb. Nu am ales Luxury pentru ca l-am perceput ca pe un spectacol de prost gust tocmai datorita pretului biletului. La 50 de RON pe un bilet oricine se putea duce si sa "se simta milionar pentru cateva ore". Daca era ceva cu adevarat profi pentru bogatii Romaniei pretul biletului ar fi fost de 700 - 800 RON si banii ar fi fost donati in scopuri caritabile. Astfel cu un pret al biletului apropiat de salariul mediu pe economie sigur ar fi venit doar bogatii.

La Therion banii au fost donati in scopuri caritabile, iar in sala sigur nu erau "Bogatii Romaniei" ci niste oameni NORMALI. Marea majoritate erau tineri iubitori de heavy metal (rockeri) in tricouri negre, blugi, bocanci, cu plete etc.
Au fost in sala si oameni pe care ii vezi la concerte de muzica clasica, imbracati la costum, doamne in varsta cu o coafura proaspata.. pe scurt iubitorul de muzica clasica.

Concertul Therion a fost impartit in 3 parti, primele doua fiind muzica clasica si opera in interpretarea Orchestrei Radio si Corului Radio (Romania) si 2 canterete de opera si 2 cantareti de opera.

Desi sala era plina de Rockeri la finalul fiecarei piese s-a aplaudat.

In partea a III-a a concertului s-a cantat Opera Metal cu Therion in maxima forma si cu sustinerea orchestrei, corului si cantaretilor de opera. In sala a fost un adevarat extaz.

Desi sala era plina de Rockeri toata lumea a stat cuminte pe scaune, a ascultat in liniste, fara scandaluri, imbulzeli si racnete.

La finalul concertului s-a aplaudat frenetic cam 15 - 20 de minute. Au fost si fluieraturile de apreciere si strigate de Bravo. Cred sincer ca cei din orchestra Radio si Corul Radio nu au mai trait asa ceva in cariera lor. Sa fie aplaudati si fluierati (in sens pozitiv) 15 minute de o sala plina de tineri.

3 December 2006

La EXPO ReEVOLUTION Nu au participat cei care sunt la putere in targuri si expozitii

Pentru prima data in 31 de ani de targuri si expozitii in Romania a avut loc un eveniment dedicat acestora. EXPO ReEVOLUTION a adus impreuna organizatorii de targuri si expozitii, expozantii si furnizorii specifici (standuri expozitionale, sisteme de expunere, agentii de comunicare, furnizori de promotionale etc.).

O caracteristica a acestui eveniment a fost absenta "generatiei consacrate". La EXPO ReEVOLUTION nu a participat nici un reprezentant al camerelor de comert si industrie, nici un reprezentant al organizatorilor din "vechea garda".

Intr-un fel regret acest lucru, deoarece evenimentul era si pentru ei, dar pe de alta parte ma bucur pentru ca intr-un final s-a demonstrat ca exista alternative la viziunea "traditionalista".

Pana la urma la o revolutie nu participa cei care sunt la putere...

In acest domeniu - targuri si expozitii - cam toata lumea e nemultumita de aproape toata lumea, toata lumea e suparata pe toata lumea. Totusi atunci cand vine vorba de actiune pentru imbunatatirea situatiei sunt atat de putini cei care raspund pozitiv chemarii.

De la raspunsuri de genul "suma de 500 de euro pentru pachetul de partener al evenimentului este absurd de mare" pana la "am facut destule pentru piata asta si altii au tras foloasele, eu nu ma mai implic" le-am auzit pe toate.


Am organizat prima conferinta dedicata eficientei in participari la targuri si expozitii, o misiune pe care ar fi trebuit sa si-o asume o asociatie de profil, doar ca asociatia nu exista in mod real.

In plus ne-am respectat promisiunile
de a vorbi deschis despre ce se intampla in targuri si expozitii,
de a prezenta atat instrumentele traditionale, cat si unele inovative si
prezentarea unor studii ce caz cat se poate de accesibile, fara bugete care sa rivalizeze cu distantele interstelare si fara branduri cu 10.000 de ani de traditie...

Multumim tuturor celor care au sustinut EXPO ReEVOLUTION pentru implicarea de care au dat dovada si ii felicitam pentru spiritul de lupta.

Multumim si tuturor celor care ne-am facut zile grele sau ne-au considerat nedemni de mult prea pretioasa lor atentie. Fara ei evenimentul nu ar mai fi avut rost, pentru ca totul ar fi mers bine in domeniu.

Ipocrizie si blazare

Intotdeauna eu sunt lupul moralist...

Ceea ce nu inteleg este de ce oamenii au mereu tendinta de a se minti singuri sau de a ii minti pe altii, acesti altii fiind constienti ca sunt mintiti.

Un exemplu ar fi o campanie de la Carefour cu va returnam de 10 ori diferenta daca gasiti mai ieftin decat la noi, cu steluta ca este valabil pentru produse gen ulei de bucatarie, detergent, produse pentru bebelusi si altele cu o valoare fabuloasa.

Un alt exemplu e traditionalul "Participam la targ pentru imagine" ceea ce in mod evident nu este adevarat atata timp cat nu ai niste obiective clare de imagine si niste actiuni concrete de atingere a obiectivelor.

Cam atat... dar tot se mint oamenii

17 October 2006

Incepe EXPO ReEVOLUTION

Din 1 ianuarie 2007 vom fi parte integranta a Uniunii Europene. Din 1 ianuarie 2007 orice greseala va costa foarte scump.

Principala implicatie pentru firmele din Romania a integrarii in Uniunea Europeana este nevoia de crestere a eficientei atat in aspectele de productie, cat si in cele de comunicare si gestiune a afacerii. Participarea la targuri si expozitii este unul din domeniile in care nevoia de eficienta va creste. Este vorba de participarile la manifestarile expozitionale interne (locale sau nationale) si la cele externe (regionale si continentale).

Orice disfunctionalitate in participarea la targuri si expozitii se va reflecta in indicatorii de eficienta ai participarii si ai campaniilor de comunicare.

Aceste lucruri erau valabile si pana acum, dar noutatea este ca incepand cu 2007 concurenta se va intensifica si implicit nevoia de rezultate cat mai bune va creste. Absenta unor rezultate bune se va simti mult mai puternic si mult mai repede decat pana acum.
Cresterea eficientei in participari la targuri si expozitii este rezultatul eforturilor conjugate ale companiilor expozante si al organizatorilor de targuri si expozitii.

24 August 2006

Cum iti dai seama ca o publicatie sau post de radio a intrat in grupul Media Pro

Acum 2 sau 3 zile primesc un newsletter "Gandul". Culmea mirarii. Cu 2 saptamani inainte primeam pentru prima oara un newsletter al Pro Video. Cu o luna si ceva in urma primeam prima data un newsletter "InfoPro"...

De fapt totul a inceput acum cateva luni cand am primit un newsletter Ziarul Financiar si la scurt timp (max 2 luni) unul de la business magazin. Chiar e placut sa primesti un newsletter de business, mai ales daca el vine la 2 saptamani si nu zilnic. Dar e enervant sa primesc de la cotidianul Gandul (fata de care am o impresie negativa) si de info pro (pe care il ascult de 3 ori pe an cand merg la "tzara" unde nu e nici semnal la mobil... si mai ales de la pro video !!!

Pe scurt... F*** OFF media Pro. Nu am nimic cu o companie sau alta, nici macar cu Media Pro. Totusi mi se pare exagerat sa fiu bombardat de newslettere in 2006 doar pentru simplul motiv ca in 2004 am facut un schimb de carti de vizita cu o persoana de la media pro...

Partea plina a paharului este ca in acest fel aflu si eu ce se mai intampla in media romaneasca... ce achizitii se mai fac.

16 August 2006

Promovarea vanzarilor in POLITICA

Astazi la stirile de la ora 14 la Realitatea TV am vazut cum in judetul Buzau organizatia locala a Partidului Conservator a organizat o veritabila actiune de promovare a vanzarilor. Este vorba de o tombola la care putea participa oricine si al carui premiu era "Un televizor color". Pentru a te inscrie in tombola trebuia sa treci pe la organizatia respectivului partid si sa iei o brosura cu statutul acestuia. Saptamanal prin tragere la sorti se desemna un castigator.

Extragerile s-au facut in prezenta unor reprezentanti de la centru.

Penibilul penibilului. Reprezentantii locali ai PC au declarat la TV ca astfel vor promova valorile conservatoare si ca este o campanie de imagine. Mai mult un reprezentant al partidului a declarat ca este vorba de un concurs. As dori sa ii amintesc respectivului personaj ca in limba romana concursul implica dovedirea unor competente sau calitati si nu norocul. Tot ceea ce implica norocul se cheama "joc".

Totusi ramane un moment istoric in marketingul politic. Prima actiune de promovare a vanzarilor prin folosirea jocurilor (tombola).

Cel mai probabil cei care au gandit aceasta oroare nu stiu ca actiunile de gen tombola nu pot fi folosite, in mod normal, pentru promovarea unor valori de brand care se doreste a fi premium. PC se chinuie sa fie un brand premium in politica noastra... dar daca dau televizoare color la popor nu cred ca vor reusi

6 July 2006

E cool sa fii consultant... e cool sa faci branding

Sincer sa fiu parca lumea a innebunit in ultimii ani. Au aparut la firme si echipe de branding de zici ca marketingul romanesc e in plin avant pionieresc.

Daca a face branding inseamna a "freca putin mouse-ul" si a scoate un logo, apoi sa faci niste foi cu antet si niste carti de vizita... sa mai freci putin mouse-ul si sa scoti si un site.... fara logica bineinteles, dar spectaculos si in cel mai fericit caz sa gasesti si un slogan diferit de "oferim o gama larga de produse si servicii", atunci putem concluziona ca oricine poate fi consultant.

Consultantul prin definitia lui este o persoana care poseda anumite cunostinte si are o oarecare experienta si care isi vinde know-how-ul catre un beneficiar.

Deci consultantul genereaza valoare adaugata pentru client prin avantajul sau informational.

cine poate fi consultant?

Teoretic oricine... practic oricine.

Oricine a invatat un domeniu bine si a si prins un pic de experienta poate deveni consultant. Internetul a dus la aparitia a zeci de mii de consultanti pe diverse domenii care au obtinut avantajul competitiv prin accesul la informatie.

In acelasi timp Internetul este un dusman al consultantului pentru ca prin accesul oricui la o cantitate uriasa de informatie dispare avantajul consultantului - privilegiul de a avea niste cunostinte.

Interesant....

Dar la fel cum termenul de "Brand" este folosit de cele mai multe ori aiurea la fel si "Consultant" a ajuns sa fie un termen pompos in spatele caruia deja nu mai stii ce se poate ascunde. Referitor la asta... am gasit pe o carte de vizita "consultant imobiliar".... intamplator era o agentie de pluton cu 3 agenti care intermediau si ei 5 tranzactii pe luna si erau mari consultanti....

Si mai interesant...

4 July 2006

Pirateria naste branduri.... si face bani

Sunt un mare iubitor de muzica Gotica. Drept urmare am fost la doua din 3 concerte de gotic care au avut loc in Bucuresti - NightWish si Lacrimosa (la Therion nu am putut ajunge).

Muzica super, un public pe care rar il intalnesti la concertele bucurestene... oameni din toate categoriile posibile si imposibile ale segmentarii demografice, toti uniti prin preferintele muzicale.

Ceea ce este surprinzator este numarul mare de spectatori. Motivul pentru care spun ca a fost mare este mediatizarea scazuta a acestui gen de muzica. De asemenea albumele originale sunt greu de gasit si scumpe.

Deci pirateria prin DC si prin CD-uri cu mp3-uri este cea care a creat comunitatea celor care asculta Gotic. Personal am descoperit genul in liceu cand am primit de la o tipa o caseta (sunt convins piratata) cu Therion. Apoi prin facultate am primit tot de la o tipa un CD plin cu mp3 -uri de la Night Wish... iar despre Lacrimosa am aflat in liceu ascultand la un coleg o caseta... Piratata.

Concluzia pe care o trag este ca pirateria a facut posibila popularizarea genului de muzica si implicit vanzarea de bilete la concerte. Chiar daca banii din "vanzarea / distributia" de muzica nu au ajuns in conturile trupelor, banii din concerte au ajuns (cel putin partial).

Pana la urma pirateria ajuta la crearea brandurilor si la generarea incasarilor pentru trupe. Poate asa sa se depaseasca criza pirateriei din piata de muzica la nivel mondial.

Oamenii nu prea mai sunt de acord sa cumpere produsul "muzica inregistrata", dar cu siguranta sunt dispusi sa cumpere produsul "Muzica live + experienta".

28 June 2006

Am inceput sa "Blogez"

Dupa o prezenta on-line de 15 luni cu editoriale si articole pe www.targurisiexpozitii.ro am decis sa imi pornesc un blog. Motivul... cred ca am mai multe de spus decat pot spune pe site-ul de care va vorbeam.